... u referiri la prudenta Asadar, cand plin de visuri urmaresti vreo femeie Pe cand luna, scut de aur, straluceste prin alee ...Nu uita ca doamna are minte scurta, haine lungi.Luna lumineaza si spatiile in care se misca strigoii Ades calare pleaca in mandre nopti cu luna. Ea este motivul starilor de extaz Inc-o gura si dispare... Ca un stalp eu stam in luna! Ce frumoasa, ce nebuna E albastra-mi dulce floare dar si al celor de singuratate Noaptea-n pod, cerdac si stresini heinizand duios la luna.Pentru T. Vianu, Eminescu nu este un pictor al formelor, ci un pictor al luminii, adica un romantic al carui univers vizual, dinamic, e dominat de imaginea luminii, simbolul insusi al devenirii.C. Ciopraga considera ca Eminescu e un poet selenar, nu un poet nocturn el face din poezia noptii o scara imaginara catre lumina.Pentru Rosa del Conte, lumina lunii nu e, la Eminescu, doar un element cromatic, ci e o esenta a carei frumusete e celebrata cu o fervoare a limbajului pe care am indrazni sa o numim neoplatonica.In poezia Lacul, apa, lacul apar nu numai ca manifestari sonore, ca niste glasuri muzicale ale naturii, molcome si inganate, dar si insotite de lumina luniiSa plutim cuprinsi de farmec Sub lumina blandei lune Vantu-n trestii sa fosneasca Unduioasa apa sune.Aceasta insotire a luminii cu apa se reflecta ca o tainica imbratisare a lor, o mistica pasiune a elementelor. Luna, un motiv atat de folosit la romantici, apare ca un element al peisajului, iar epitetul inversat blanda sugereaza o atmosfera dulce, ocrotitoare.In Sara pe deal, corespondenta dintre constiinta universala, exprimata prin simbolul luna si constiinta individuala, exprimata prin simbolul ochi, are la baza principiul feminin in dimensiunea caruia iubita si luna sunt ipostazeLuna pe cer trece-asa sfanta si clara Ochii tai mari cauta-n frunza cea rara.In Upanisade luna este ochiul stang al constiintei universale, iar ochii sunt definiti ca niste zei. De aceea miscarea ochilor in microcosmos echivaleaza cu miscarea lunii in macrocosmos.In Floare albastra intelegerea poetului asupra lumii este conceptuala, arhetipala, asa cum o spune in versul Ca un stalp eu stam in luna!, unde simbolul stalp sugereaza centrul universului, principiul masculin, spiritul, iar simbolul luna, principiul feminin.In Memento mori, imaginea Daciei se proiecteaza din visul mitic eminescian. Situarea episodului in centrul poemului reprezinta ideea ca Dacia se afla in centrul lumii. Soarele participa la serbarile zeilor daci, luna devine o zeitate, zana Daciei Luna, zana Daciei, vine la a zeilor serbare Soarele, copil de aur al albastrei sfinte mari, Vine ostenit de drumuri si la masa se asaza.Luna, prin lumina sa, arata frumusetea cea fara de seaman a zanei DochiaLuna inspre ea indreapta pasuri luminoase,-ncete, Diadem de topiti astri arde-n blondele ei plete, Incalzind aerul serei, stralucindu-i fruntea ei.Ca si in marile epopei antice, in Scrisoarea I, Eminescu se adreseaza unui element al cosmosului - lunii, martor nepieritor al destinelor lumii. Ca astru omniprezent si omniscient, luna stapaneste destinele oamenilor care sunt diferite asa cum le-au iesit din urna sortii. Cadrul nocturn are atributele unei uverturi simfonice, in care astrul tutelar, stapan al universului este martor al timpului universal si al timpului individual Luna, tu, stapan-a marii, pe a lumii bolta luneci Si gandirilor dand viata, suferintele intuneci. Tabloul gigantic este stapanit de lumina datatoare de puteri nebanuite intunecarea suferintelor, reliefarea in contururi nebanuite a lumii de ganduri, precum si a stralucirii apelor sau intinselor pustiuri. Ea este prin urmare autenticul centru al universului romantic. Tocmai de aceea judecarea spatiului terestru se va realiza prin spectrul lunar.In acest tablou larg dimensionat, in care metaforele-simbol sugereaza spatii infinite, se insinueaza tr ... Download