... duale ci ca amintiri legate de fluxul si refluxul amintirilor, ca intamplatoare reveniri pe ecranul memoriei involuntare, sau ca fantasme ale unui subconstientului ce se zbate sa se elibereze de prezenta lor.Ele reprezinta substanta insasi a operei lui pornita din credinta, cu consecventa urmarita, careia i s-a daruit total, neconditionat, ca acestea sunt problemele fundamentale, majore ale societatii romanesti.Intalegandu-le si conferindu-le dimensiunea tragica, Liviu Rebreanu le transgresa in zona general-umana a permanentelor din aceea a conjuncturii social-politice. Dar opera lui de tinerete, opera publicata cand asuprirea nationala atinsese punctul ei maxim, nu reflecta toate aceasta drama Agitatia nationala a anilor 1900 - 1916 nu include si numele lui Liviu Rebreanu.Abia mai tarziu, in romanul Padurea Spanzuratilor el ii va conferi dimensiunea tragica, dusa pana la ultima consecinta, dincolo de care nu se mai poate trece.Aici aflam in fond semnificatia operei lui Liviu Rebreanu in istoria literaturii romane absenta scrisului sau in valtoarea problematicii nationale din primele doua decenii ale secolului nu a insemnat o retragere din motive conjuncturale, ci si-a avut sorgintea in conceptia sa despre relatia dintre arta si actiune politica, asa cum el a enuntat-o in mod elocvent prin paralela dintre cele doua personalitati ale culturii romanesti, Octavian Goga si Delavrancea. Am putea spune ca, in mod paradoxal, Liviu Rebreanu e scriitorul care a ramas cel mai sus in structurile mentale ale primilor decenii.Nu in sensul unei inchistari sufletesti si al unei imposibilitati de a evolua. Dimpotriva Liviu Rebreanu a avut capacitatea de a sesiza care sunt structurile fundamentale ale unei vieti nationale, desprinzandu-le din fluxul evenimentelor si proiectandu-le in zonele permanentelor tragice.Cu acel instinct artistic de scriitor exceptional, Liviu Rebreanu nu a dat glas nici revoltei, nici participarii, ci a cautat sa-si inscrie opera in sferele creatiei care sa nu exprime nici un fel de adeziune sau aprehensiune partizana. Cand Eugen Lovinescu spunea romanul d-lui Rebreanu reprezinta realizarea integrala a idealului semanatorist se referea nu la substanta cartii, ci la ceea ce am putea numi semnele exterioare ale curentului, pe care si Liviu Rebreanu il socotea drept spiritul literar dominant al inceputului de secol.In articolul lui Eugen Lovinescu, se afla si subtile delimitari ale creatiei lui Rebreanu de semanatorism, cum ar fi obiectivitatea fundamentala si faptul ca nu apartinea literaturii de lupta, ele contrazicand afirmatia initiala.Romanul lui Liviu Rebreanu nu reprezinta realizarea integrala a idealului semanatorist, ci negarea lui din toate punctele de vedere sau, mai precis, demonstrarea cauzelor pentru care semanatorismul nu a produs adevaratul roman al vietii taranesti.Ceea ce atesta ca cele doua probleme ale inceputului de secol cea nationala si taraneasca s-au impus ca adevaruri obiective, mai presus de curentele doctrinare dominante, si care nu l-au influentat.Nicolae Iorga, cum insusi a spus, a cautat o rezolvare a chestiunii taranesti pe cale culturala iar viata romaneasca, pe cale politica.L.Rebreanu nu a optat nici pentru una , nici pentru alta nu a oferit o solutie, o perspectiva. Nuvelele sale au incununat un drum pe care el mergea odata cu ceilalti, largindu-l necontenit, aflandu-i perspective pe care nici cei mai varstnici, nici cei de-o seama cu el nu le intrevedeau, iar de la un moment dat nu-l puteau insoti pana pe culmile pe care el a ajuns, ducand asa cum a spus Haurois despre Camus piatra in varful cel mai inalt al muntelui.Ceea ce s-a intamplat deopotriva si pe taramul romanului.i Romania literara, an XIX, nr.16, 17, aprilie 1986, p.7sDugneanu-Paul Liviu Rebreanu Antologie, prefata si aparat critic Editura Eminescu 1987 403 pagini. ... Download