... lor de recuperare atat in psihiatria infantila cat si in psihopedagogia speciala. Importanta ei este mare atat pentru copilul normal, cat si pentru cel cu deficienta, considerand corpul sub dublul aspect de instrument de actiune asupra lumii si de instrument in relatie cu altul.Depistarea copiilor cu deficiente este un act complex care cuprinde cel putin doua aspecte cunoasterea si orientarea spre un specialist in vrderea precizarii diagnosticului. In acest sens, cunoasterea se refera la sesizarea unor simptome, a unor particularitati morfo-functionale care diferentiaza sau incep sa diferentieze copilul cu handicap de restul copiilor. In multe cazuri insa, diferentierea nu este clar conturata, exista incertitudini si indoieli. Depistarea nu inseamna numai cunoasterea unor simptome, ci presupune si orientarea lui spre un specialist in vederea precizarii diagnosticului. Este un fapt bine stabilit, depistarea copiilor cu deficiente trebuie facuta cat mai precoce, depistarea precoce fiind unul din imperativele majore ale medico-psihopedagogiei celor cu deficiente. Depistarea precoce se considera pana la 6 ani, adica pana la punerea problemei scolarizarii copiilor.Organizarea unei depistari precoce active si eficiente implica pe de o parte o buna cunoastere a dezvoltarii psihomotrice a copilului normal, dar si existenta unor instrumente accesibile in vederea determinarii periodice a nivelului de dezvoltare psihomotrica a copilului.Dezvoltarea psihomotorie se examineaza de regula la copii mici 0-5 ani si sta la baza depistarii precoce a copilului cu deficiente.Tulburarile motrice intra intotdeauna ca element important in structura tabloului psihopatologic al copilului deficient mintal. Exista o legatura logica intre deficienta mintala , nivelurile si tulburarile de motricitate cu cat gradul deficientei mintale este mai pronuntat, cu atat si nivelul motricitatii este mai scazut si tulburarile sunt mai variate si mai grave, si invers. Eficienta motrica a deficientilor este unul din parametrii principali pe care se construieste pregatirea pentru munca si prin aceasta integrarea profesionala si sociala a acestora.Pentru activitatea terapeutic-recuperatorie, o importanta deosebita o are diagnosticarea precoce, care da posibilitatea instruirii rapide a tratamentului, astfel incat sa se evite formarea cailor motorii incorecte si vicierea consecutiva a impulsurilor proprioceptive. Diagnosticul precoce stabilit determina instituirea imediata a masurilor terapeutice.Precocitatea interventiei terapeutice este hotaratoare in obtinerea unui rezultat optim. Primul care examineaza copilul este medicul pediatru care ingrijeste respectivul copil inca din perioada intrauterina. Deficienta trebuie recunoscuta cu mult inainte ca ea sa fie vizibila pentru parinti. Recuperarea si readaptarea copilului cu deficienta neuromotorie, si nu numai, se poate concepe numai printr-o munca de echipa. Pentru certificartea diagnosticului sau pentru elucidarea lui, ca si pentru stabilirea celei mai corecte atitudini terapeutice, pediatrul trebuie sa apeleze la consult. Copilul va fi trimis la un specialist neurolog sau ortopedist, dupa natura afectiunii sale, sau la un neuro-psihiatru. Medicul respectiv, la randul sau, va avea nevoie de consultul altor specialisti, care sa completeze intregul tablou clinic al pacientului exempludefectologi, ergoterapeuti, protezisti, chirurgi ortopezi. Sunt necesare si unele examene complementare, radiografii, EEC, EKG, audiograme, analize biologice de laborator. Din punct de vedere psihologic, este bine sa fie ferit copilul de examinari multiple, inutile, de prezenta unor aparate complicate. Decizia necesitatii unui examen suplimentar, ca si interpretarea lui trebuie sa apartina exclusiv medicului.Este evident ca diagnosticul, mai ales tratamentul nu se poate stabili decat printr-o munca de echipa, in care diversi specialisti sa vada si sa urmareasca copilul, sa-si spuna punctul de vedere si ceea ce este de facut p ... Download